Vinul Demeter - I.U.S.O. NDD/CS este un rar cupaj obținut din Negru de Drăgășani & Cabernet Sauvignon (60% - 40%). Pentru a crea acest vin, s-au utilizat două partide de vin diferite, câte una pentru fiecare soi. Strugurii au fost recoltați și vinificați la momente diferite, iar primul vin obținut a fost cel din Negru de Drăgășani.
Fermentația a fost inițiată și continuată în vase de inox timp de 9 zile, după care vinul a fost separat de bostină și transferat în butoaie de stejar, unde s-a maturat timp de 9 luni. În această perioadă, vinul a finalizat fermentația alcoolică și cea malolactică, dobândind arome fructate de cireșe și vișine bine coapte, dar și nuanțe de eucalipt și condimente. Partenerul de cupaj a fost obținut din Cabernet Sauvignon, un soi viguros, care a fost cules în luna octombrie, când strugurii au fost bine maturați, astfel încât să ofere vinului structura și complexitatea dorită. Pe parcursul fermentației alcoolice, vinul a fost ținut în contact cu pielita strugurilor timp de 18 zile, perioadă în care a capătat nuanțe intense de roșu rubiniu și arome fructate. După această perioadă, vinul a fost transferat în butoaie de stejar, unde s-a maturat timp de peste 18 luni, dobândind arome de fructe mature, ciocolată neagră și condimente.
Ambele vinuri au fost cupajate cu 4 luni înainte de îmbuteliere, iar în acest timp au creat un vin cu arome spectaculoase de cireșe negre, ciocolată și condimente.
Vinul poate fi păstrat timp îndelungat, astfel va evolua și va dobândi arome mult mai complexe și un gust desăvârșit.
Litraj: 0.75 L
Tip Vin: Vin Sec
Regiune: Dealurile Olteniei
Tara: Romania